Press enter to see results or esc to cancel.

ȚUHAUS – 7 Noiembrie, spectacol in Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca

2017 marchează trecerea a 20 de ani de la cele mai masive proteste din sistemul penitenciar românesc, în care 3000 de persoane încarcerate au refuzat hrana și au contestat condițiile de detenție. Astăzi revendicările sunt similare, iar printre cele mai multe condamnări la CEDO ale României se regăsește, constant, problema condițiilor de detenție. La începutul anului, odată cu dezbaterea pe tema corupției, problemele sistemului penitenciar au devenit din nou un subiect de actualitate servind unui ping-pong politic și traducându-se în „societatea civilă” printr-o și mai accentuată tabuizare a vieții de după gratii. Astăzi peste 25.000 de oameni sunt închiși într-unul dintre cele 44 de penitenciare din România.

Țuhaus se apleacă asupra condițiilor de detenție și asupra resorturilor pe care unii deținuți le găsesc pentru a le contesta.

Țuhaus este o invitație de a reflecta asupra felului în care criminalizarea, vina și pedepsirea sunt înțelese și operate de către societatea contemporană.

►Reprezentația va fi găzduită în cea de a 10 ediție Temps d’Images Cluj și urmată de discuții cu echipa spectacolului.
►Acest spectacol conține scene care pot afecta emoțional. +14

ECHIPA ȚUHAUS:
Vlad Bălteanu
Mișa Dumitriu
Alex Horghidan
Andrada Lăutaru
Lorand Maxim
Alexandru Potocean
Andrei Șerban
Alexandra Voivozeanu

Țuhaus – Teatru documentar privind condițiile locative în penitenciar este un proiect produs de Asociația Reciproca și coprodus de Asociația ADO și MACAZ Teatru Bar Coop.