„Asta n-a fost o revoltă”

Unul dintre cele mai mediatizate proteste de după gratii, este cel din septembrie 2004, de la Penitenciarul de Minori și Tineri Craiova, unde șase minori au dat foc la saltelele din camera în care erau închiși.

Un minor de la PMT Craiova era nemulțumit că nu a putut intra în posesia unor adidași pe care îi primise la vizită și care, aparent, s-au pierdut în drumul dintre sectorul de vizite și magazie. Atunci când un deținut primește lucruri la vizită, procedura prevedea ca pentru o parte dintre acestea să se facă un bon de primire în păstrare, lucrurile să se depoziteze la magazie, după care să fie scose de către persoana căreia îi aparțin. Când minorul s-a dus să își ia adidașii, i s-a spus că deja îi ridicase.

Trei dintre ei au murit în urma incendiului provocat. Am vorbit cu un ofițer care lucra atunci în unitate, despre cum a trăit el ziua aceea. L-am întrebat și cum s-a hotărât să intre în sistemul penitenciar. Ofițerul, pensionat anul trecut, a preferat să nu îi precizez numele în mediul online.

Cum ați ales cariera asta?

Eu de profesie sunt inginer. Am ajuns în sistem, se făceau pur și simplu angajări,  am intrat la subofițeri inițial, după care, cam într-un an jumate, am dat examen, am fost la sectorul operativ și după am făcut cursuri de inițiere la Arad. Ce se întâmplă? A fost o perioadă în care angajau numai din sursă externă, nu mai era nici școala de subofițeri, nu mai era nici școala de ofițeri, academia, deci nu mai pregăteau pentru penitenciare. Pur și simplu am intrat în sistem, prima dată ca subofițer, după care am dat examen pentru ofițeri.

Despre ce an vorbim?

În anul 2000 am trecut în corpul ofițerilor. Practic, eu am venit în sistem la 1 ianuarie 1998. Am fost vreo 11 inși pe 4 locuri, sincer să fiu s-au ocupat numai trei locuri că nu au avut medie. Eu am avut media cea mai mare: 8 și ceva. Vă spun sincer că am făcut facultatea pe timpul lui Ceaușescu și când am dat eu admiterea eram 13 inși pe loc. Era cu totul altceva față de ce se face la ora actuală. Și poate chiar am învățat mai mult ca la facultate. Bine, era și vârsta, că aveam aproape 37 de ani când am trecut în corpul ofițerilor și am zis: bă, dacă ratez șansa asta, la revedere. Ca și mine, erau mai mulți ingineri, mă rog, diverse profesii care au intrat în sistem.

Ce v-a atras la sistemul ăsta și v-a făcut să renunțați la inginerie?

Sincer, siguranța locului de muncă și remunerația care era mai bună ca în altă parte. Și bineînțeles, eram acasă, deci nu am plecat în altă parte. Asta a fost pe primul loc. În general, eu am fost sufletist, dar să știți că nu contează ce pregătire ai la bază, totul e să fii puțin moderat, cizelat și să te adaptezi, adică, nu știu, eu eram un tip mai sever, mai dur, dar toți deținuții mă apreciau.

Îmi plăcea tot timpul să fac dreptate, adică și deținutul, indiferent cât era el de, mă rog, agresiv sau era, dacă avea dreptul la o anumită chestie, eu îi dădeam dreptul. Și ei apreciază foarte mult asta. Deci poți să îl pedepsești atunci când greșește, nu comentează absolut deloc, să știți. Deci dacă îți impui niște reguli și ții de ele, niciodată nu trebuie să cedezi, deci să mergi, să fii constant în ceea ce faci.

Ce s-a întâmplat la protestul din septembrie 2004?

A fost într-o vineri, pe 24. Vinerea, începând de la 13, cadrele aveau activitate sportivă, toți cei care sunt la program de opt ore, administrativ, pază, toată lumea trebuie să facă și pregătire fizică. Prin decizie pe unitate s-a stabilit să facă sportul undeva în afara unității. Nu e singura unitatea care face asta, e în funcție de bazele sportive pe care le are fiecare. Pur și simplu, în afară de cei care erau în serviciu, șeful de tură și locțiitorul șef de tură, am mai rămas eu în unitate și a mai rămas șeful de la siguranță penitenciară și vă spun de ce. Am zis că întârzii și abia așteptam să se facă 15:30, îi promisesem mamei că mă duc la țară și o ajut pe la niște treburi gospodărești. Efectiv la cules de vie, ca să nu mai ocolesc. Iar colegul care a rămas, șeful de la siguranță, avea pe nevastă-sa, lucra la inspectoratul de poliție și o lua când ieșea de la lucru. Nu ne-am dus ca să nu întârziem, chiar în afara orașului era baza sportivă. S-a servit masa, eu cu el stăteam în același birou, am avut ceva de completat, niște hârtii pe acolo, a venit șeful de tură după ce s-a servit masa, nu e nicio problemă, nu e nimic și în timp ce discutam noi așa, primește un telefon să vină urgent. Locțiitor șef de tură l-a sunat pe șeful de tură. A plecat în spate, a spus: bă, mă duc că e o problemă prin spate. El a ieșit, deci era în sectorul administrativ, a ieșit pe poartă, a intrat în sectorul de deținere și am coborât și eu cu colegul. E o țâșnitoare acolo. Am băut puțină apă și am dat cu apă pe mâini și pe față că era foarte cald afară. Nu știu, deși era septembrie, era destul de cald.

Și ce s-a întâmplat?

Ăștia făceau gălăgie la camera 36, unde erau cazați, unde s-a întâmplat incidentul. Și când s-a dus să deschidă ușa, ăștia blocaseră ușa. Ei, noi aveam niște proceduri: șeful de tură se duce, încearcă să negocieze cu ei, dacă ăștia nu vor să deschidă ușa, trebuie anunțat comandantul unității să vină. În sfârșit, fiind toți plecați, omul s-a dus și când a văzut că e închisă ușa a sunat în poarta doi că știa că noi coborâserăm în urma lui, că era exact lângă țâșnitoarea asta. Am plecat și eu și colegul, dar eu m-am dus în față. Când am ajuns pe la jumătatea bazei sportive am văzut că au ieșit flăcări pe geam. Ce se întâmplă? Noi pe timp de vară, tot timpul ca să nu spargă geamurile, le scoatem ca să le avem toamna. În momentul în care am văzut că ies flăcări pe geam, am și fugit în spate. Nu am mai mers, atunci am luat-o la fugă. Am urcat pe scări, deci asta era chiar la etajul 2, cum urcai pe stânga. Când am urcat pe scări se simțea și mirosul de fum, nu era extraordinar de mult fum, dar totuși era și eu urlam să aprindă luminile. Dar practic se topiseră firele făcuse scurt circuit și sărise aia din panou, deci nu mai era curent nici pe secție.

Și am ajuns în dreptul ușii, unde era un subofițer. Era o ușă metalică pe care o deschisese, pe urmă un grilaj de siguranță care se închide cu un triunghi din ăla, dar fără lacăt. Și pur și simplu ușa blocată. Ce făcuseră ei? Noi avem cuiere din placaj multi-stratificat prins cu două, trei dibluri în perete. Dar la noi era cărămidă, nu era beton să zici, dacă forțai puțin de el puteai să îl scoți din perete foarte simplu. Doamne și întâmplarea a făcut ca acel cuier să se încadreze exact pe tocul ușii. După care au venit cu picioarele de la paturi pentru că atunci  paturile nu erau fixate, deci puteai să le iei. Le-au deplasat și au pus cap în cap două paturi.

Haideți că fac o paranteză –­  deci camera are vreo 7 metri, e dormitorul, apoi vine de o parte și de cealaltă grupul sanitar și camera de alimente. Băieții au luat saltelele, deci eu vă spun acum și din discuțiile cu supraviețuitorii.

Aveam saltele din burete și le-au pus exact lângă fereastră, le-au făcut grămadă acolo, au intrat în grupul sanitar, au luat niște sticle cu apă și au dat foc la saltele. Saltelele au avut o putere calorică, am înțeles după că erau făcute din petrol, deci cine își imagina. Deci o putere fantastică, în urma reconstituirii făcute s-a dovedit că au ars în 50 și ceva de secunde. La momentul respectiv erau șase inși în cameră, dar erau 12 paturi, hai să zicem că poate unu-două nu aveau saltele. Nu flacăra i-a ars pe ei, temperatura aia nenorocită le-a ars căile respiratorii, pur și simplu i-a copt. Bine, au mai avut și arsuri pe piele, dar datorită temperaturii, nu de la flacără.

Eu am ajuns în momentul în care ușa era blocată. Când am ajuns la ușă și am văzut cuierul ăla care era pus pe tocul ușii, subofițerul și cine mai era acolo că v-am spus era și puțin întuneric, nu se vedea bine, a spus că nu se poate deschide ușa și ce credeți că am făcut? M-am prins cu mâinile de grilajul ăla și exact ca un piston cu picioarele am lovit în cuierul ăla și probabil că s-a slăbit și pe urmă efectiv am băgat piciorul prin ele și le-am rupt cu picioarele. Atunci a și ieșit fum ca lumea, adică fum din încăpere, probabil s-a făcut curent, dar îi vedeam. Pe unul am încercat să îl apuc de mână  și parcă am simțit că se trage mâna așa. Se copsese pielea și parcă, nu știu, am avut o repulsie așa, dar, în sfârșit, i-am scos pe toți de acolo, toți pe picioare au alergat către cabinetul medical, i-am alertat pe ăștia, a fost chemat SMURD-ul.

Cam în, ca să nu exagerez, cred că pe la 14:25-14:27 și pe la și 45 deja ieșea SMURD-ul cu ei din unitate. Deci vreo 20 de minute. Știți că sunt niște reguli, să faci dispozițiile, nu am ținut cont de niciun dispozitiv.

În SMURD nu am avut decât un asistent de la noi, iar noi am încadrat mașină în față, mașină în spate. Și normal, legal, trebuia să fii cu ei în mașină, dar noi am încercat tot posibilul să nu fie probleme. Eu știam treaba că e problemă cu arșii pentru că nevasta mea lucra la ATI și o auzeam de fiecare dată cu arși, că are nu știu cât la sută din suprafață corpului, că așa, că nu scapă, infecții ș.a.m.d.

Doctorul ne-a spus că nu se știe câți vor scăpa. În sfârșit, m-am întors la unitate, a venit și comandantul și toată lumea și cred că am stat până pe la ora 23 la unitate și am venit acasă ca orice om, am vrut și eu să dorm. Acolo, vorbe cu nevasta, cu vecinii, că ce s-a întâmplat și am încercat să urmăresc știrile de la miezul nopții, să văd. Apoi, nu mai știu cât era ora când m-au sunat de la unitate: băi, vezi că s-a întâmplat o nenorocire, unu a murit, du-te și tu să faci constatarea la spital. Am plecat la spital, am făcut constatarea, nu am mai venit acasă, m-am dus la unitate. Trei zile și trei nopți n-am dat pe acasă, n-am mâncat, n-am băut apă, deci vă spun, anchete peste anchete.

Acum ce să vă spun eu dumneavoastră, de la ce ar fi degenerat tot conflictul. Aici în cameră deci erau șase inși cazați, dintre care unul, Stamate, care de fapt, Dumnezeu să îl odihnească, a și murit primul, ăsta era foarte agresiv. Cu câteva zile înainte venise taica-su la vizită și nu a vrut să vorbească cu el, a luat doar pachetul. Nu că vreau să îl disculp acum, dar familia spunea că îi terorizase și pe ei. Ăștia erau minori, toți aveau 16-17 ani și voiau pachete. Să vină familia la vizită și să facă pachete consistente, că minorii nu aveau voie la țigări și ei își vindeau la dealeri, își vindeau diverse bunuri ca să își procure țigări. Vă dați seama că și ceilalți, șmecheri, profitau de faptul ăsta și le dădeau cât mai scumpe. Mă rog, trocurile de le făceau ei între ei. Și ce s-a întâmplat? Cineva primise de acasă o pereche de adidași. Ăștia trec prin vizită, se face bon de primire în păstrare, îi depozitează la magazie, după care pot fi scoși de la magazie, dar el nu pleacă direct de la vizită cu ei pe cameră. Și fiind și vinerea, Stamate ăsta l-a oprit și l-a obligat pe ăla, te duci și scoți ăia ca să facem rost de țigări. Acum, cel care era la magazie era în concediu și îl înlocuia altcineva. Cei de la vizită, aveam o doamnă la vizită care avea un scris mai nu știu cum, mai urât, mai așa, dar ăsta, magazinerul care era titularul îi cunoștea scrisul, ei pe când înlocuitorul. Deci pe deținutul respectiv îl chema Pleșa, asta cum a făcut pe P ăla, semăna cu F și magazinerul a înțeles că scrie Florea acolo. Și în loc să o treacă la fișa respectivului, a deschis o nouă fișă pe care Florea și, mă rog, numele lui mic cum mai era, a coincis și a găsit respectivul la magazie. Asta era din discuțiile pe care le-am avut și din declarațiile pe care le-au dat. Și ăsta i-a spus: băi, băiatule, tu la fișa ta ai mai avut o pereche de adidași, dar i-ai scos nu știu când. Pe urmă a realizat că a fost greșeala și că deschisese o altă fișă cu un alt nume.

După ce am plecat noi cu ei la spital, ieșind flăcările alea pe geam și cu intensitatea aia mare, focul s-a făcut jar așa pe el, fumega și probabil s-a și aprins după ce-am deschis ușa și i-am scos pe ăștia de acolo. Și au intervenit, a pus șeful de tură un subofițer cu furtunul, furtun din ăsta subțire, legat la chiuvetă, să facă, să stingă ăla pe acolo și inițial se interpretase că s-au șters probe. Procurorii și-au dat seama că nu e adevărat.

Din experiența dumneavoastră, cum arată protestele deținuților în general și ce înseamnă pentru ei?

Din punctul meu de vedere, asta nu a fost o revoltă, ci mai mult o chestie de intimidare. Ba mai mult, în timp ce alergam, tinerii de pe alte niveluri strigau și erau revoltați pentru ce făceau. De ce? La noi, când era un timp liber, că domne, vrem să facem și noi un fotbal, gata, îi scoteam afară. Deci era, cum să zic, mult mai lejer decât într-o pușcărie, nu că nu s-ar fi respectat regulamentele, dar vreau să zic că erau anumite chestii, mai închideam ochii. Era o lejeritate din asta, puțin pe lângă regulament.

Ei știau că în momentul în care fac prostii, și cadrele sunt mai exigente și respectă regulamentul.

În cameră a mai fost și unu care nu a avut nimic. Ăsta a trecut printr-un incendiu acasă și atunci a auzit, bine el a scăpat copilul cu niște arsuri, puțin pe la nas, nu știu, a avut aproape ceva, dar în rest era intact. Presa zicea că ăla e martor fabricat al nostru. Ăsta a știut și s-a ascuns sub unul din paturile alea, deși paturile erau goale, nu mai era nimic. Dar și-a pus o pătură în cap și probabil nu a pătruns aerul ăla așa prin pătura aia. Ăsta a fost cam al treilea sau al patrulea ieșit din cameră și nu a fost cazul nici de spitalizare, nici de nimic. El și parcă au mai scăpat vreo doi la spital, ei mi-au povestit ce și cum  s-a întâmplat.

Potestele au un scop bine definit, vor să obțină anumite avantaje, să facă. Ei au vrut să atragă atenția, că noi facem și dregem. Ei nu că și-au dat foc, cum a zis presa la vremea aia, că și-au dat foc în semn de protest, ei își luaseră sticle de apă. Dar aerul ăla, le-a ars căile respiratorii și e posibil și ceva toxic din saltelele alea, dacă erau din petrol, probabil și aia a avut o influență. N-ați văzut, un burete când arde că e și un miros din ăsta nenorocit.

Ce măsuri s-au luat la nivelul cadrelor?

Ministrul de atunci, nu mai știu cine era, pentru că era perioada dinaintea alegerilor ăsta a zis în felul următor: eu calc si pe cadavre numai să se astupe gura la presă. Adică să nu țină cont de cadre, de ăștia, vinovat, nevinovat, să se ia niște măsuri, ca să astupe gura la presă. Bine, că au fost băgați în consiliul de judecată, că așa era înainte, pe urmă au apărut comisiile de disciplină, că noi încă eram militari la vremea respectivă. S-a constatat clar, și procuratura, v-am zis, oamenii nu au fost vinovați.

Din ce ați văzut în sistemul penitenciar, credeți că partea asta de pedeapsă privativă de libertate funcționează?

Să fiu, sincer, nu știu. Cred că reeducare nu se poate spune că se face. Adică oricât ai încerca cu forța, n-ai ce să faci. Ce are el în subconștientul lui. Dimpotrivă, din punctul meu de vedere, că rămânând acolo în cameră, discuțiile dintre ei, mai mult se specializează.

Fiecare ia diverse tehnici și le învață de la altul ș.a.m.d. Deci, ăsta pur și simplu îl privezi de libertate, cum să zic. Dar că să zici că, domnule, au intrat 10 și nu se mai întorc 5, ar fi ideal. Dar din câte am observat eu dacă mai mergem pe la maximă siguranță aici în Craiova, nu știu câți mă strigau pe nume: tăticule, v-ați mutat la noi. Vă dați seama deci că ei nu mai reveneau la noi pentru că nu mai erau minori și tineri, erau deja adulți.

Haideți să vă mai spun o chestie, majoritatea minorilor și a tinerilor care ajung în penitenciar și mai ales la ora actuală, asta e ultima măsură care se ia, arestarea și condamnarea lor. Ba sunt dați în grija familiei, supraveghere, diverse chestii de genul ăsta. Nu e să zici, bă, săracul a greșit, a luat un portofel de la nu știu cine din geantă și îl și băgară ăștia la pușcărie. Și instanțele sunt indulgente din punctul ăsta de vedere. Dar foarte mulți vin de pe stradă, din familii dezorganizate, nu exagerez, dar poate jumate dintre ei sunt analfabeți. Practic, poate și acasă trăiesc într-un mediu infracțional, unii îi trimit la cerșit, alții la furat. Rar găsești și bine, ăștia sunt cu alte fapte, poate cu omor sau cu viol, care mai sunt din familii bune. Dar nici ăștia nu ies reabilitați. Au văzut care este viața în penitenciar. Acolo învață alte chestii, cum să supraviețuiască mai ușor. Mai e și altă chestie: sunt foarte mulți, care sunt de pe la țară, așa precare cum sunt condițiile în penitenciar, ei nu le au acasă.

Din punctul meu de vedere, cel mai bine ar fi cazarea individuală.

De ce se dau atât de multe pedepse privative de libertate?

Trebuie măcar să protejezi societatea din care vin, trebuie să îl privezi de libertate că face în continuare rău la altul și asta e o chestie. Că dacă îl lași, nu mai luăm nicio măsură, ăla taie și spânzură, face ce vrea afară și terorizează un sat, o comună, un oraș întreg. Trebuie să îl privezi de libertate ca să nu mai facă rău la alții. Vorba aia că nu poți să îi iei viața sau să faci altceva ca să îi elimini astea.V-am spus, asta e, când sunt setați să facă anumite chestii. Foarte mulți sunt psihiatric, fac tratament.

Ei au o expresie, deținuții: eu sunt pisic, că vezi doamne el e bolnav și că nu își dă seama. Încearcă o scuză.

Când ați ieșit la pensie?

M-am pensionat în mai anul trecut. Am fost printre primii. E foarte subfinanțat sistemul, ți se cer lucruri pe care nu ai cu ce să le faci. Toată lumea vine în vizită, nu știu cine, de nu știu unde, să fie, toată lumea se dă peste cap, pur și simplu fără să ai cu ce și cum. În general toate se sparg la tine în cap, și deținutul când are ceva de cerut, vine numai la tine. Și, știți cum e, la un moment dat când sunt anumite chestii și promiți, trebuie să te și ții de cuvânt, dar poate că nu totul depinde de tine. Și parcă așa s-a umplut paharul și am zis că dacă totuși există această posibilitate, bine, eu mai și lucrasem, am avut efectiv 32 de ani vechime plus ce am câștigat prin grupa de muncă și am zis gata, mie îmi ajunge.

O iau de la capăt cum s-ar zice, punct și de la capăt.