„De dragul lor te întorci întotdeauna acasă!”

„Pentru mine, pedeapsa privativă de libertate înseamnă pierderea familiei, ruperea de cei dragi, de soţie, de mamă. Doar odată ajunşi aici ne dăm seama, cu adevărat, ce e libertatea în viaţa unui om şi cât de mult înseamnă faptul că nu mai eşti un om liber, lângă cei dragi. Mai târziu, realizăm că nimeni şi nimic nu este mai scump pe lume decât libertatea. De fapt, când realizez că sunt un om închis, nu ştiu dacă, vreodată, îmi voi mai găsi echilibrul şi puterea de a trece peste această perioadă neagră şi grea din viaţa mea, dar strâng din dinţi, mă ridic şi merg mai departe, pentru a putea ieşi sănătos de aici, să-mi întemeiez familia la care visez.

Nu ştiu dacă există ceva mai scump pe lumea asta, mai presus decât familia. Când spui cuvântul mama, spui totul, chiar şi în cazul meu, care mi-am văzut mama doar de 3-4 ori în 9 ani. Asta nu înseamnă că există ceva mai presus ca mama mea, ea m-a crescut, m-a educat, m-a dat la şcoală şi a muncit pentru mine. La fel şi tatăl meu, chiar dacă eu am luat-o pe căi greşite de la vârsta de 13-14 ani, obişnuind să beau diverse băuturi alcoolice. La 16 ani am început să fac trafic de droguri, eram deja în cârdăşie cu pachistanezi şi israelieni, mă simţeam un om mare... Acesta a fost începutul distrugerii vieţii mele, îmi plăcea faptul că, puşti fiind, umblam întotdeauna cu câte 80-100 de milioane în buzunar şi eram plin de figuri.

Mama, plângând, îmi zicea mereu gata, dar eu îi spuneam pleacă, fă, că mă enervezi. La fel îi vorbeam şi tatălui meu. Acum realizez că dacă îmi ascultam părinţii poate aveam o şansă în viaţă.

Aici este o luptă continuă pentru supravieţuire

Ce am învăţat în toţi aceşti ani este faptul că în penitenciar nu poţi avea prieteni, că toţi sunt perverşi şi umblă după avantaje. Cel mai greu este că, dacă eşti supărat, nu îi poţi spune unui coleg sau prieten, pentru că află toţi ceilalţi, deci aici nu rămâne decât să ţii tot în suflet. Durerea cea mai mare este că am fost vândut de prieteni şi chiar am fost condamnat din cauza prieteniei pe care le-am purtat-o. Cu regret în suflet spun că puşcăria este foarte grea, chiar dacă în aparenţă ea pare uşoară, dar aici este o luptă continuă pentru supravieţuire, unde cei slabi cedează, iar cei tari merg mai departe. Pentru mine închisoarea a fost o lecţie de viaţă dură, din care am învăţat că trebuie să fugi şi să nu te mai întorci niciodată.

În detenţie trăim două lumi paralele

Mă gândesc intens la ziua în care voi putea fi şi eu un om liber şi necondiţionat, ca şi la ziua în care să devin tată. Îmi doresc foarte mult şi sper să devină realitate, cu toate că îmi va fi greu în societate, după 10 – 11 ani petrecuţi aici. Dar atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat obţii în viaţă, nu trebuie decât să ai obiectivele pe care le vei îndeplini şi ştiu că voi reuşi, pentru că ambiţia şi dorinţa mea sunt foarte mari pentru a atinge aceste ţeluri. În detenţie trăim două lumi paralele, una interioară, în care gândim şi trăim uneori, iar cea de zi cu zi, care, de altfel, nu este atât de strălucită, dar un om fără program este un om dezordonat şi aici, dar şi afară, un om cu program este un om organizat.

Pentru mine, definiţia de a fi liber îmi dă dreptul să gândesc ca un om normal, să îmi pot atinge unele obiective în viaţă, să-mi pot întemeia o familie,  să pot merge unde vreau fără a avea uşa închisă cu cheia.  Chiar şi animalele care sunt închise în cuşti, coteţe, atunci când le dai drumul se bucură. La ce bun libertatea dacă nu ai o soţie, un copil, un loc de muncă şi eşti o haimana sau un drogat? Deci şi în libertate trebuie să ştii ce vrei de la ea, pentru că azi o ai şi mâine eşti aici. Să fii un om liber cere sacrificii. Şi afară şi aici trebuie să ai un program organizat, un loc de muncă şi doar aşa poţi sta lângă cei dragi ţie, aleşi de tine, dacă nu, va veni ziua când îi vei pierde şi pe ei şi zici of, Doamne!

Mă liberez la o vârstă nu tocmai tânără, cred că este ultima şansă din viaţa mea, aşa că dacă o pierd şi pe asta s-a închis capitolul familie, copil etc.  Afară trebuie să îţi alegi cu mare atenţie anturajul, prietenii, locurile pe care le frecventezi şi să nu fii luat de val.

Libertatea este cel mai frumos şi mai de preţ lucru pe lume, dar trebuie să ştii să profiţi de ea, dar nu singur, ci cu cei dragi. Restul sunt trecătoare în viaţă, ca apa care trece şi pietrele care rămân.

M-am retras în întunericul sufletului meu

Prietenia e frumoasă, e bine să ai prieteni şi prietene, iar din prietenie s-au născut frumoase poveşti de dragoste. Şi eu îmi doresc prieteni, dar nu aici… Cândva, cu mulţi ani în urmă, am avut şi eu vreo 10 prieteni, dar nu am primit nici barem o scrisoare de la ei, în toată acestă perioadă de detenţie. În tot aceşti ani, m-am retras în întunericul sufletului meu, acolo unde durerea continuă şi doar lacrimile sunt stăpâne. Acolo mă simt cel mai bine, gândindu-mă la viitor, la ce voi face când voi ieşi de aici. Îmi voi face un prieten sau maxim doi şi va trebui să-i aleg cum trebuie, ca să nu mai fiu iar vândut şi trădat. Nu pot percepe viaţa fără prieteni şi cunoştinţe, deci, în opinia mea, prietenia este necesară dar nu obligatorie, iar prietenii trebuie aleşi cu mare grijă, ca să nu regretăm mai târziu.

Doar pentru familia mea eu merg în continuare, pentru familia mamei mele, pentru fraţii şi surioara mea. Sunt fel şi fel de familii dezorganizate, în care, din păcate, cel mai mult au de suferit copii. Eu îmi doresc ca familia mea să fie formată din 4 persoane, adică eu, soţia mea şi doi copii şi voi lupta din toate puterile mele ca acest vis să mi se împlinească, punând zilnic câte o cărămidă.

O familie rămâne întotdeauna o familie și te face să te întorci cu drag acasă, chiar dacă ziua a fost încărcată sau dezamăgitoare. De dragul lor te întorci întotdeauna acasă!”

Autor: M.M., Penitenciarul București-Rahova

*Scrisoarea nu a fost publicată integral