„Mi-am jurat să nu-i mai pun niciodată în această situaţie”

„Îmi place vara, este anotimpul meu preferat. Vara lui 2016 a fost poate cea mai frumoasă vară din viaţa mea. Mai toată vara mi-am petrecut-o alături de fiul meu, în vârstă de 5 ani, care la acel moment avea aproape 3 ani. Am petrecut foarte mult timp împreună, am făcut foarte multe lucruri împreună, ne-am jucat, ne-am plimbat, am râs şi cu siguranţă ne-am bucurat de tot acest timp petrecut împreună. Toate astea m-au dus departe de problemele reale, alături de el am trăit într-o lume perfectă, un vis, orice altceva parcă nu exista.

Una dintre problemele reale avea să mă lovească din plin însă. Aveam pe rolul instanţelor, la acea dată, un dosar penal. Ştiam de el, dar refuzam să mă gândesc la el.

Brusc m-am simţit mărunt, murdar, umilit chiar

Spre sfârşitul verii s-a întâmplat ceea ce speram să nu se întâmple niciodată. Am fost condamnat! Da, am fost condamnat. Nu-mi venea să cred, nu voiam să cred. Realitatea m-a lovit brusc, iar în acel moment lumea mea s-a prăbuşit în mintea mea. Am pierdut totul, cel puţin aşa simţeam atunci. Aşa credeam, aşa înţelegeam atunci. Ştiam ce va urma deşi nu ştiam la ce să mă aştept. Brusc m-am simţit mărunt, murdar, umilit chiar.

Am fost încarcerat.

Primele 6 luni au fost un calvar, un adevărat coşmar din care parcă nu reuşeam să mă trezesc. Şocul resimţit a fost unul imens. Am slăbit mult fizic şi mental. Am fost selectat pentru diverse activităţi socio-educative, dar şi pentru a ocupa un post de lucru. Aceste lucruri m-au ajutat să mă adaptez.

Uşor, uşor am reuşit să mă adaptez şi să înţeleg situaţia, ceea ce se întâmplă cu mine şi mediul în care mă aflu. Am început să înţeleg caracteristicile acestui mediu şi să mă feresc de ele atunci când le văd. Un mediu în care jigodismul, prostia, analfabetismul şi lipsa de educaţie sunt la tot pasul. Am întâlnit oameni condamnaţi pentru crimă mai demni, mai educaţi şi cu infinit mai mult caracter decât oamenii condamnaţi pentru diverse găinării sau chiar pentru infracţiuni economice. Aici am învăţat, mai bine spus mi-am adus aminte, că aparenţele înşeală.

Sunt un om matur, iar la cei 43 ani ai mei îmi place să cred că am o oarecare experienţă de viaţă. Cu toate acestea, aici am înţeles mult mai bine anumite lucruri din viaţă, decât în libertate. Poate pentru că înainte nu dădeam atâta atenţie acestor aspecte, fiind oarecum superficial. Când ajungi aici vezi cu adevărat ce înseamnă prietenia. Vezi cum cei pe care-i prieteni nu te mai caută, nu mai răspund la telefon, parcă nu ai mai exista. Vezi cum,  fiind aici, îţi poţi face alţi prieteni. Deşi asta poate are la bază şi un soi de compasiune reciprocă. Şi te gândeşti că prietenia nu este ceea ce, superficial, gândeai că este. Prietenia ar trebui să însemne susţinere şi înţelegere. În schimb primeşti ura şi dispreţul celor pe care până mai ieri îi credeai prieteni.

Am o relaţie specială cu fiul meu sau cel puţin aşa vreau să cred şi nu este singurul cu care am o astfel de relaţie. Mama mea şi mama fiului meu sunt şi ele parte din viaţa mea şi am cu ele o relaţie specială. Aştept cu nerăbdare să-mi execut cu bine această pedeapsă şi să mă întorc acasă alături de ei. Zi de zi mă gândesc la ei şi la toate lucrurile bune pe care vreau să le fac alături de ei şi pentru ei. Mi-am jurat să nu-i mai pun niciodată în această situaţie.

Autor: S.G.C., condamnat la cinci ani pentru înșelăciune, Penitenciarul București-Rahova

*Scrisoarea nu a fost publicată integral