Press enter to see results or esc to cancel.

”Poveste de viață sau viața ca o poveste”

„Viața mea a fost tot ce vrei/ Câteodată fiară, câteodată floare/ Câteodată clopot ce se ceartă cu Cerul, spunea poetul Lucian Blaga în scrierile lui.

Viața mea s-ar putea numi entuziasm. Iubirea e viață și viața e doar iubire. Atâtea lucruri se scurg în fiecare zi din memoria noastră, încât, dacă n-am repara pierderile prin cuvinte, stări, trăiri, am deveni săraci. Tot ceea ce ne înconjoară este plin de mesaje. Viața e făcută din gânduri și amintiri.

Îmi aduc aminte de momentele copilăriei în care simțeam că toată lumea e a mea și că pot face absolut orice îmi propun. Pentru câteva momente mi-am adus aminte de adolescența care îmi spunea că totul este posibil, crezând cu adevărat că fiecare notă de 10 sau reușită la școală este o nouă treaptă spre realizarea unui vis. Părinții și bunicii mei m-au învățat că în viața asta, dacă iubire nu ai, nimic nu ești.

Adevărul și iubirea sunt valori fundamentale în învățătura, în cultura și în istoria omenirii. Iubesc oamenii și viața.

Iubirea și încrederea în oameni mi-au oprit, pentru un moment, cursul normal al vieții. Această stare de detenție mi-a oprit viața trăită pe repede înainte și m-a făcut să mă gândesc și să mă întreb: Cine sunt eu?! În această stare am mai învățat ceva, că printr-un gest plin de candoare, dar aparent atât de simplu, o strângere de mână, poți înțelege ce este omul. Aici am învățat că omul este mai mult decât bătăile obosite ale inimii, mai mult decât un trup, mai mult decât o respirație, mai mult decât o privire, un gând. Omul e o nădejde, un vis, o rugăciune. O lumânare aprinsă. Un mulțumesc.  O lacrimă. Un oftat. Un zbor frânt sau o victorie.

În această perioadă de detenție, stând închisă, supusă unor regului, fiind obligată să-mi cunosc toate limitele, toiagul meu sunt familia și dragostea izvorâtă din existența lui Dumnezeu în bucățica de cer din inima mea.

Încerc să găsesc un echilibru în toate lucrurile pe care le fac, să fiu fericită cu puțin, fiindcă puținul nu-mi va lipsi.

În închisoare, iubirea, aprecierea, respectul dintre noi se manifestă prin lucruri mici. O păpădie pe care o furi  din curtea de plimbare și pe care o duci cuiva care își aniversează ziua înseamnă o grădină întreagă de flori.

În închisoare, am întâlnit femei părăsite, aruncate într-un hău de întuneric, de ură, care pur și simplu aveau senzația că sunt desființate ca persoane.

Omul are libertatea să poată interpreta și da sens cum dorește existenței sale. Aproape toate lucrurile care merită făcute în viață sunt controlate de hopuri.

E timpul să reașez oamenii înaintea obiectelor. Șă apreciez lucrurile importante, care usnt de obicei gratis și la îndemână, iar întrebarea este de fapt: cine sunt eu?!

Sunt fiecare clipă în care aleg să fiu.

Sunt fiecare moment în care mă descopăr.

Sunt ceea ce exprim și simt alături de cei dragi.

Sunt energie și iubire infinită.

Iubesc speranțele pentru că mă lasă să visez la fericire.

Bucură-te, iubește-te, plângi, iartă, savurează clipa. Dă pagina în fiecare zi și ia aminte: nu lăsa timul să te piardă și viața să te trăiască.

Iubirea este viață și viața este o poveste.

 

 

Anonimă, Penitenciarul de femei Ploiești – Târgșorul Nou

*Scrisoarea nu a fost publicată integral