„Învață de la mine”

„În primul rând, încep prin a-ți spune ție, cititorule, că înainte de orice problemă pe care o ai în viață, pune-ți familia pentru că atunci când familia ta te va da deoparte niciun prieten și nicio avuție nu va putea umple golul din sufletul tău atunci când te vei trezi fără a avea cui spune mamă, tată, soră, frate, soție sau copil.

Viața mea de la început până în prezent a fost numai o cumpănă, numai că cu toate că sunt aici, în penitenciar, aceste cumpene m-au învățat de la o vârstă fragedă să fiu atent la tot ce e în jurul meu, m-au învățat să-mi asum anumite greșeli atunci când sunt cel mai criticat. Criticile oamenilor nu mă mai afectează, însă iau în considerare orice reproș pentru a merge spre îndreptare, caut să mă autoeduc. 

De la vârsta de trei ani, de când am început să realizez că exist, am trăit într-o perioadă a vieții mamei mele foarte grea, având un tată cu patima alcoolului, din orice lucru se ajungea la violență.  Bineînțeles, eu fiind martor la multe scene violente, numai ca să spunem așa… Totul s-a terminat. Tatăl meu a plecat din casa unde trăiam împreună cu mama și cei doi frați mai mici ai mei, iar la scurt timp s-a întâmplat un lucru care mi-a marcat și schimbat totodată viața în totalitate. Tatăl meu a fost găsit spânzurat de grinda magaziei de la țară, unde stătea el cu părinții lui după ce plecase de la noi.

Aveam 6 ani atunci, iar în ziua în care am aflat ce se întâmplase, pot spune că în acea zi am învățat să înjur.

Când a venit familia tatălui meu la ușă, cu scandal bineînțeles, o acuzau pe mama pentru ce făcuse el. Eu, copil fiind, auzind totul din partea cealaltă a camerei, am luat ca adevărate acele acuzații și am început să o înjur pe mama, prima și ultima dată în viața mea până la momentul actual.

Anul următor, am mers la școală în clasa I, învățam foarte bine la ore, dar faptul că nu mai avea cine să mă controleze, mama fiind lipsită de experiență având 24 de ani, am scăpat din mână, cum s-ar spune. M-am apucat de fumat, nu fumam exagerat că nu aveam bani de țigări, numai că ușor, ușor am început să simt nevoia de mai mult, de a mă bucura de plăcerile vieții să spunem. Iar de aici, am început să mă înhăitez cu fel și fel de copii mai mari ca mine care pentru a face rost de bani m-au învățat să cerșesc în prima fază. Asta a durat cam până la vârsta de 10 ani. Cu toate astea, carnetul meu de note arăta un elev model.

Ușor, ușor am început să și fur, au început problemele cu poliția și de aici tensiunile în casă.

Mama s-a recăsătorit, iar problemele pe care le făceam încărcau tensiunea în casă între mama și tatăl meu vitreg. Ce-i drept, un tată bun, am fost crescuți toți trei ca ai lui, numai că eu am continuat așa până în ziua de azi și ca vorba aia, azi furi un ou, mâine un bou, am început să fug de acasă, banii din cerșit nu mai erau suficienți, trăiam într-un mediu de oameni ai străzii, care aveau  vârste de peste 25 de ani. Fiind mic și ușor de influențat, furam pentru ei. Au fost zile în care mă întorceam acasă îndoit de bătaie.

Am fost internat de mama la psihiatrie, am fost înscris în activități sociale, dar parcă toate astea mai rău îmi făceau. Din clasa a 6-a am lăsat și învățătura, într-a 7-a am rămas repetent și de aici nu m-a mai interesat. Plecam de acasă cu lunile și nu știa nimeni de mine. Mama deja se săturase să tot umble după mine și aștepta, poate, poate vin acasă, iar eu veneam acasă de fiecare dată cu poliția.

În orice caz, nu a durat mult, am făcut 14 ani și primul dosar penal trimis în judecată pentru 27 de acte de furt în formă continuă. Bineînțeles că am primit condamnarea cu închisoarea de 3 ani. Atunci am realizat că ce făcusem până atunci era doar începutul unei vieți condamnate. Nu pot descrie în cuvinte ce înseamnă închisoarea pentru mine. Pot spune decât frumos, că pedeapsa este o încercare a răbdării, a controlului de sine, dacă te pierzi în acea mulțime e ca și cum ai semna un contract pe viață cu infracțiunile, modul de trai de acolo e pur și simplu ca o peștere întunecată de unde vine un val de lilieci peste tine. Ajungi la disperare, numai că de aici am învățat autocontrolul, evitam orice altercație, căutam să-mi fac prieten și pe cel pe care îl vedeam dușman, numai pentru a nu da motive din care să se ajungă la nenorociri.

Așa am ajuns să fiu eliberat la prima, cum se spune printre rândurile deținuților. Am executat doi ani, părinții m-au susținut după posibilități, au rămas lângă mine pe tot parcursul meu pe acest drum care credeam în sinea mea că nu o să se mai termine, iar când se va termina voi da de o fundătură care mă va face să dau înapoi.

Am fost arestat în 2011, la vârsta de 15 ani și eliberat în 2013. După eliberare m-am întors acasă și încercând să mă redresez, pentru a-mi face ocupație, am început să-mi exploatez talentul, dacă pot spune așa, în a face tatuaje pe diferite sume de bani. Am făcut 18 ani, ziua mult așteptată. Plănuisem cu ceva timp în urmă să plec în străinătate. Cum era de așteptat, nu am plecat la muncă cinstită.

Am ținut-o așa un an de zile, numai că ulciorul nu merge de multe ori la apă și a trebuit să plec din Italia înapoi în România.

Banii nu mi-au ajuns prea mult timp de la venirea mea din Italia și într-o seară, având patima jocurilor de noroc, împreună cu un prieten am comis 11 infracțiuni de furt din autoturisme.

La scurt timp, aceeași poveste. Numai că acum eram singur, am pierdut bani la jocuri de noroc și am făcut 2 infracțiuni de furt. Numai că de data asta am fost prins și arestat prevenitv.

Am primit pedeapsă cu suspendare.

Am ajuns în Spania în 2016 și am continuat ce știam cel mai bine, și anume să fur.

(…)

Și iată-mă astăzi într-un penitenciar din România, unde îmi execut o pedeapsă de 4 ani și 2 luni cu încă una ce urmază să o contopesc, de un an și 4 luni.

Ce am învățat din toate astea?

Multe, foarte multe, dar cea mai importantă dintre învățături e aceea că familia trebuie să fie pe primul loc. Le simt lipsa, n-am mai vorbit cu ei de 1 an jumătate decât la telefon, nu au posibilitatea să vină la mine să mă viziteze, dar nu-i condam, știu că acasă e greu, mai am trei frați, total diferiți de mine, sunt exact opusul meu, ei merită tot, eu am greșit față de toată lumea și-mi merit pedeapsa. Totuși, mă mulțumesc cu faptul că mi se răspunde la telefon, iar când mă voi elibera știu că mă vor aștepta cu brațele deschise.

Acum am multe de recuperat, de dovedit. Vreau să prețuiesc libertatea prin a face ceva, de spus e ușor, dar e mai greu de făcut. Am pierdut în total 4 ani din viață, dar sunt tânăr și am tot timpul din lume să recuperez acel timp. Primul pas e să recâștig încrederea familiei mele ca apoi să cer ajutorul lor. Știu că mă vor ajuta, numai că mă simt rușinat de ei, gândindu-mă la ziua când voi intra în casă, îmi vine acel sentiment de străin.

E grea detenția, e foarte grea dacă nu ai control pe sine te pierzi ușor. Eu trecând prin atâtea, am văzut că multă lume cedează, însă cei mai mulți cedează din cauza sistemului, felul în care trăiește în închisoare, felul în care l-a afectat arestarea, mulți au rămas fără familie, singuri, ca și mine de altfel. Numai că eu, la 22 de ani, am toată viața înainte și iubesc viața, îmi iubesc familia și vreau să trăiesc lângă ei.”

Autor: C.G., Penitenciarul Gherla, a săvârșit mai multe infracțiuni de furt.

*Scrisoarea nu a fost publicată integral