Press enter to see results or esc to cancel.

Scrisoarea unui tată condamnat către copilul său

„Draga mea fiică,

Ceva îmi spune că eşti fetiţă şi că semeni leit cu mama ta. Poate pentru că o iubesc prea mult pe ea, poate pentru că eu am prea multe păcate. Poate că teama de a avea un fiu care să-mi calce pe urme mă mistuie. Mă străduiesc din răsputeri ca la întâlnirea cu tine să fiu alt om, să vină tatăl pe care-l meriţi şi de care vei avea atâta nevoie, să merit gânguritul tău şi privirea ta suavă. Nu mă prinde somnul şi gândul îmi zboară la tine. Mâna îmi tremură pe foaia albă, într-un semiîntuneric morbid. Deasupra mea tremură patul sub sforăiturile unui tovarăş de suferinţă bolnav, singur şi trist. El nu prea are la cine se gândi. Nu mai are pe nimeni…sau el nu mai e al nimănui. Altul, la fereastră, trage plictisit din ţigară, privind insistent cerul, de parcă ar căuta, printre zăbrele, o constelaţie.
Ziua e mai multă agitaţie: plimbare, vreo activitate, o vorbă schimbată între noi, un major (aşa le spunem noi) mai binevoitor care se face că nu vede că ai aprins o ţigară, altul care vine şi-ţi trânteşte un raport. Dar noaptea…noaptea eşti doar tu şi gândurile tale. Noaptea te copleşeşte.
De când am aflat că vei veni pe lume, toate gândurile mele spre tine se îndreaptă. Nu ştiu dacă vreodată voi avea curajul să-ţi vorbesc despre întunecata mea viaţă, despre nelegiuirile pe care le-am făcut şi pentru care sunt departe de voi. Poate de aceea am ales să îţi scriu. Nu vreau să îţi ascund această parte din viaţa mea, dar aş vrea să o afli atunci când o vei putea înţelege, atunci când te voi fi convins că a fost o greşeală şi că m-am schimbat.
Puiul meu, am fost trufaş, cu un orgoliu prostesc, am crezut că lumea îmi e la picioare…mai bine zis că o pun eu la picioarele mele. Am fost un om fără milă, nu m-am gândit că cei cărora le fac rău au şi ei copii, aşa cum te voi avea eu pe tine. Acei copii au rămas singuri. Încurajat de aşa-zişii prieteni, vanitatea mea ajunsese fără margini. Acum…sunt nimeni…un nume pe care-l strigă o dată dimineaţa şi o dată seara ca să se convingă că sunt încă aici, un individ care-şi ispăşeşte pedeapsa faptelor sale.
Dincolo de toate, draga mea, sunt un om demn. Am rămas fără prieteni, dar nici nu mai vreau prietenii pe care i-am avut. Tu şi mama ta îmi veţi fi de acum cei mai buni prieteni. În tine şi în mama ta voi avea încredere şi voi lupta să capăt şi eu încrederea voastră. Voi îmi lipsiţi şi nu voi irosi nicio clipă când vom fi împreună. Îi voi arăta mamei tale ce înseamnă pentru mine, voi răsplăti răbdarea şi dragostea ei şi voi fi cel mai bun tată.
Să mă ierţi, fetiţa mea! Să mă ierţi şi să ai încredere că pentru tine mă voi schimba. Abia aştept să vii pe lume, o lume mai bună, nu ca cea pe care o creasem eu. Abia aştept să te ţin la pieptul meu şi să simţi că nimeni şi nimic nu va putea să-ţi facă vreun rău vreodată. Abia aştept să pot recupera răul făcut. Abia aştept să fiu tatăl tău!

Cu toată dragostea pentru micuţa lui,

Tata.”

Autor: M.I.D., 45 de ani, Penitenciarul Vaslui